Proiecte finanțate din bugetul de stat

11 09 2026

Pe parcursul celor cinci module, participanții au lucrat alături de traineri și experți în sustenabilitate, planificare financiară, finanțare verde, economie circulară și cultură investițională. Instruirile au combinat explicațiile teoretice cu exerciții aplicate, studii de caz, lucru pe datele propriilor afaceri și simulări ale proceselor de finanțare.

Caracterul practic a reprezentat una dintre componentele centrale ale programului. Participanții și-au analizat propriile afaceri, datele financiare și ideile de investiții astfel, la finalul instruirilor antreprenorii au avut la dispoziție instrumente pe care le pot utiliza în continuare: fișe de autoevaluare, modele de planificare financiară, indicatori de monitorizare, planuri de acțiune și formule ce pot fi ușor adaptate propriilor companii.

„Astăzi, să ai o afacere bună nu mai înseamnă doar să vinzi și să crești. Înseamnă să știi unde investești, cum îți gestionezi costurile, cum folosești mai eficient resursele și, foarte important, cum te pregătești pentru oportunitățile care apar pe piață.

De aici am pornit atunci când am construit acest program. Am adus împreună teme care poate până nu demult păreau separate – finanțe, investiții, sustenabilitate, eficiență și acces la finanțare – dar care astăzi fac parte din aceeași discuție: cât de competitivă și cât de pregătită pentru viitor este o afacere.

Ne-am dorit ca antreprenorii să plece de aici nu doar cu informații noi, ci cu o perspectivă mai clară asupra propriului business și cu instrumente pe care să le poată folosi în deciziile lor de zi cu zi.

Pentru că, până la urmă, acesta este impactul pe care îl urmărim: ca o idee discutată astăzi într-o sală de instruire să se transforme mâine într-o decizie mai bună, într-o investiție bine gândită sau într-o afacere mai eficientă și mai competitivă.”
Alina Ghilaș, manageră de proiect, Solidarity Fund PL în Moldova

Pentru antreprenori, programul a reprezentat o oportunitate de a discuta direct cu experți, de a clarifica întrebări legate de planificare și finanțare și de a testa instrumentele prezentate pe situații reale din activitatea companiilor lor. Iar schimbul de experiență dintre participanți a adus în aceeași sală perspective din diferite sectoare economice și a creat un spațiu de networking.

„Un lucru foarte important a fost aspectul de ecologizare a business-ului pentru că anume el aduce foarte multe deșeuri. În cadrul cursului chiar am văzut unde noi am putea să implementăm circuitul verde și să punem în recirculare materialele reciclate.”
Mariana Costin, fondatoare „Business Formula” SRL

Pe parcursul celor cinci module, participanții și-au analizat propriile afaceri, au identificat oportunități de eficientizare și au învățat să privească sustenabilitatea nu doar ca pe o cerință a pieței, ci și ca pe o oportunitate economică. Reducerea pierderilor, valorificarea resurselor existente, planificarea financiară și pregătirea unui proiect bancabil pot genera economii, produse noi și perspective reale de creștere.

„Fiecare modul al cursului ne-a validat acele momente la care nu eram convinși, trainerii ne-au explicat și acum chiar avem o claritate în acțiunile pe care trebuie să le facem în continuare. Suntem o companie care tinde spre construcții ecologice, din acest motiv am participat la întreg cursul pentru ca să ne dăm seama cum putem integra în ceea ce facem noi și cum îmbunătățim afacerea. Multe aspecte din cele învățate aici noi le vom și aplica: reutilizare, reciclare, economie.”
Silviu Răcilă, fondator „Hemp Build Solutions” SRL

Programul de consolidare a capacităților pentru IMM-uri s-a încheiat la Chișinău, însă efectele sale încep deja să se reflecte în activitatea participanților. Cunoștințele dobândite, instrumentele practice și schimbul de experiență cu trainerii au fost transformate în idei noi, proiecte mai bine structurate și oportunități concrete de dezvoltare.

Printre primele rezultate împărtășite de antreprenori se numără:

  • dezvoltarea unui nou produs premium realizat din resturi de oglinzi, care transformă materialele rămase în urma procesului de producție într-o resursă cu valoare adăugată;
  • conturarea unei aplicații web menite să ofere utilizatorilor acces mai ușor la servicii și soluții utile;
  • obținerea unui grant pentru dezvoltarea unei afaceri, rezultat care va permite transformarea planurilor elaborate într-o investiție concretă.

„La ODA vedem că accesul la finanțare începe cu o afacere bine construită și cu decizii bine fundamentate. De aceea, investim în formarea antreprenorilor și le oferim instrumente care îi ajută să-și analizeze afacerea, să-și planifice investițiile pe date reale și să identifice soluții care reduc costurile și cresc competitivitatea. Acest program, realizat împreună cu partenerii noștri, pune aceste instrumente direct în mâinile antreprenorilor. Vom urmări în continuare inițiativele dezvoltate de participanți și, mai ales, felul în care cunoștințele acumulate aici se transformă în investiții și rezultate concrete”
Ana Sochircă, șefa Secției Formare Antreprenorială, ODA

Programul s-a încheiat, dar transformarea afacerilor continuă. Vom urmări evoluția inițiativelor dezvoltate de participanți și vom aduce în prim-plan poveștile antreprenorilor care transformă cunoștințele acumulate în investiții și rezultate.

Aceste instruiri sunt realizate în cadrul proiectului „Sprijin pentru sectorul IMM-urilor din Republica Moldova – Asistență Tehnică pentru accesul la credite”, finanțat de Uniunea Europeană, gestionat de Bank Gospodarstwa Krajowego (BGK) și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova în parteneriat cu ODA.